MENIU

CATEGORIE: CONSTELAȚII FIZICE

Constelația Sinelui - Sesiunea Fizica - 26 Aprilie

Blocajele și bolile nu apar întâmplător. De multe ori, ele reflectă emoții neexprimate sau dinamici din sistemul familial pe care le duci fără să știi. Tema acestei sesiuni: „Blocaje și boli – ce încearcă corpul tău să îți spună?”
Membrii Comunității „Sufletul Meu” beneficiază de tarif preferențial.

mai multe
locuri disponibile
DATA SESIUNII 26 aprilie 2026, ora: 10:00
Participare
Generală
400 lei
Membrii
Comunității
350 lei
PARTICIPĂ
Descriere

Blocaje și boli – ce încearcă corpul tău să îți spună?

Cu toții ne dorim să fim bine în corpul nostru și să ne trăim viața în echilibru.
Și totuși, uneori apar simptome sau blocaje care ne tulbură ritmul și ne pun în fața unor întrebări:

„De ce mi se întâmplă mie asta?”
„De ce apare asta în corpul meu?”
„De ce nu trece?”
De multe ori, ceea ce se manifestă în corp are rădăcini mai profunde decât pare.
Poate avea legătură cu experiențe emoționale neîncheiate, cu lucruri care nu au fost exprimate sau cu dinamici din sistemul familial în care am crescut.
Uneori, aceste manifestări sunt legate de persoane excluse, evenimente uitate sau loialități inconștiente care continuă să acționeze dincolo de voința noastră.
Pentru această sesiune, tema propusă este „Blocaje și boli – ce încearcă corpul tău să îți spună?”.
Lucrul în Constelații nu se limitează rigid la o temă. Procesul se așază acolo unde este nevoie pentru fiecare participant.

Siguranță și confidențialitate

  • Constelațiile se desfășoară într-un cadru sigur și conținut.
  • Fiecare participant și fiecare temă sunt tratate cu respect și responsabilitate.
  • Tot ceea ce se lucrează rămâne în sală.
  • Confidențialitatea este o regulă fermă a grupului.
  • Experiențele pot fi împărtășite ulterior doar fără nume sau detalii care pot duce la identificarea persoanelor implicate.
  • Procesul este ghidat clar, structurat și adaptat ritmului fiecăruia.

Organizare clară. Spațiu real pentru fiecare.

-O constelație durează în medie 40–50 de minute.
- Într-o zi de lucru se pot desfășura realist 7–8 constelații.
- Grupul este limitat la maximum 10 participanți pentru a permite acest ritm de lucru. Toți cei care doresc își pot lucra propria constelație.
- Structura zilei este comunicată de la început, fără ambiguități.
- La finalul fiecărei constelații există un moment de integrare, astfel încât să înțelegi clar dinamica și ce se așază mai departe.

Ce se poate clarifica în această sesiune

  • blocaje emoționale sau fizice recurente
  • simptome persistente sau fără o explicație clară
  • loialități inconștiente față de familie
  • preluarea unor poveri care nu îți aparțin
  • legături cu evenimente sau membri excluși din sistem
  • dificultăți în a merge înainte sau a te simți în siguranță în propriul corp

Constelațiile aduc aceste dinamici la suprafață și permit reașezarea lor într-o ordine funcțională.

De ce să participi

Pentru că ceea ce se manifestă în corp are, de multe ori, o rădăcină mai profundă.
Pentru că anumite blocaje continuă să apară, chiar dacă încerci să le înțelegi rațional.
Pentru că ai nevoie de claritate într-un proces care implică mai mult decât mintea.

Vei avea:

  • timp real pentru propria temă
  • organizare transparentă
  • cadru sigur și confidențial
  • integrare ghidată după fiecare constelație

Cine sunt și cum lucrez

Am întâlnit Constelațiile în 2010 și am fost profund atinsă de felul în care scot la lumină legăturile invizibile dintre oameni – dincolo de minte, timp sau distanță. De atunci, metoda aceasta mi se pare una dintre cele mai directe și eficiente modalități de transformare și înțelegere interioară.

De-a lungul anilor am explorat multiple direcții: constelații tradiționale, șamanice, Internal Family Systems, lucrul cu banii și dinamici organizaționale. Din 2012 am studiat psihologie transpersonală cu Elena Francisc, Horia Țurcanu și Jure Yoram Biechonski. Am aprofundat Voice Dialogue cu Judith Hendin și Vindecarea Reconectivă cu Andra Ivanov, completând formarea prin numeroase workshop-uri cu facilitatori din țară și din străinătate.

Între 2022 și 2024 am mentorat sute de persoane în Academia Regeneration, lucrând intens cu dinamici emoționale, traume de familie și procese de transformare profundă. Continuarea formării mele este un proces viu — caut să învăț permanent, să rafinez metoda și să o adaptez fiecărui om și fiecărui context.

Cei care lucrează cu mine spun că felul în care facilitez atinge, conține și vindecă. Pentru mine, constelațiile sunt un mod de a aduce oamenii împreună în claritate, adevăr interior și reconectare cu ceea ce sunt cu adevărat.

Istoria nu cere să fie negată. Cere să fie văzută și eliberată.

Dacă simți că ceea ce trăiești în corp sau în interior are nevoie să fie înțeles mai profund, te aștept să explorăm acest spațiu împreună.

Alături de tine,
Rodica Pop

TESTIMONIALE

Ce spun participanții despre
Constelațiile Sinelui

FAQ

Întrebări frecvente

„Sufletul Meu” este o platformă online dedicată explorării și descoperirii interioare, oferind un spațiu unde ideile, reflecțiile și experiențele se împletesc pentru a inspira și îmbogăți sufletul. Aici vei găsi programe, meditatii, carti, webinare și resurse valoroase, menite să susțină căutarea autentică a fiecăruia dintre noi.În plus, platforma pune la dispoziție materiale audio și video care oferă perspective profunde asupra dezvoltării personale, reconectării cu sine și cultivării unei vieți mai conștiente. „Sufletul Meu” este mai mult decât o colecție de conținut – este un loc de reflecție, inspirație și împărtășire, dedicat celor care caută sens și autenticitate.

Retreat-urile noastre sunt deschise tuturor, indiferent de nivelul de experiență. Atât începătorii, cât și cei cu experiență pot beneficia de activitățile și ghidajul oferit, fiecare având oportunitatea de a evolua în propriul ritm

Dacă îți faci cont pe Platforma noastră, ai acces la informări și newslettere periodice. De asemenea, poți achiziționa orice produs la preț întreg, iar datele furnizate vor fi folosite pentru plata online cu cardul și întocmirea facturii.

Pentru a beneficia de prețurile speciale și avantajele Comunității noastre, trebuie să achiziționați un plan lunar sau anual de abonament, conform opțiunii dvs.

Da, desigur. La orice program achiziționat de pe Platforma noastră, beneficiați săptămânal de suport și îndrumare, în limita a 6 luni de la achiziție. Pentru atelierele de lucru, suportul și îndrumarea sunt incluse pe toată perioada derulării atelierului.

Platforma noastră este deschisă tuturor celor interesați de dezvoltare personală și creștere spirituală. Cei care sunt interesați doar de un program, un grup de lucru, o meditație sau un retreat îl pot achiziționa la preț „întreg”. Cei care vor să facă parte dintr-o Comunitate care împărtășește aceleași valori ca și ei și sunt dedicați dezvoltării personale pot achiziționa un abonament lunar sau anual și au acces la prețurile de „comunitate” și la celelalte avantaje oferite.